Fotbal Intern· 2 min citire

MM Stoica pune la zid staff-ul FCSB! "S-au făcut greșeli colosale!" Cine a fost principalul vinovat

Gigi Becali şi Mihai Stoica

Gigi Becali şi Mihai Stoica

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 sept. 2019, 08:57

Mihai Stoica a făcut dezvăluiri incendiare despre modalitatea în care a fost pregătit meciul cu FC Voluntari pierdut de FCSB cu scorul de 1-3. 

Înfrângerea rușinoasă a fost consemnată în mandatul lui Vergil Andronache. FCSB a trimis în teren patru debutanți Ardelean (18 ani), Șerban (19 ani), Botezatu (18 ani) și Perianu (17 ani).

Potrivit fostului director sportiv, aceștia nici măcar nu au fost folosiți pe posturile lor, iar strategia FCSB a fost dezastruoasă.

„Sincer, am avut la un moment dat senzația că nu se cunosc dimensiunile problemei. Nu știu dacă venise Narcis Răducan. Sau venise și nu știa ce se întâmplă. S-au făcut niște greșeli colosale! Mi-am dat seama că am făcut o tâmpenie că am plecat! FCSB n-avea voie să piardă așa meciul cu Voluntari! Cum să pierzi așa? 

Cum să-l pui  pe Botezatu fundaș central la un meci de Liga 1, când el era fundaș stânga? Cum să faci așa ceva? Cum să-l iei pe Ardelean să-l pui atacant? I-am luat pe Ardelean și Perianu la prima echipă în vară ca fundaș centrali! M-am enervat și am zis: «Cine a putut, mă, să facă așa ceva?»  Am primit răspunsul că «a zis domnul Nastai (n.r. - Dacian Nastai, fost antrenor la echipa a doua, acum analist video) că Ardelean poate juca și acolo»”, a declarat MM Stoica, la TV Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News