MM Stoica, impresionat de un jucător al FCSB-ului. Cum l-a numit conducătorul roș-albaștrilor

Mihai Stoica a numit jucătorul de la FCSB care l-a impresionat. Preşedintele Consiliului de Administraţie al campioanei a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, cel care a marcat o „dublă” în victoria cu CFR Cluj, scor 3-2.
Juri Cisotti a ajuns în iarnă la FCSB. Acesta a fost transferat de Gigi Becali de la Oţelul, în schimbul sumei de 200.000 de euro.
Mihai Stoica, un cuvânt despre Juri Cisotti: „Protagonist”
Mihai Stoica a declarat că Juri Cisotti a avut evoluţii excelente la FCSB, din momentul transferului, fiind „protagonist” în fiecare meci.
„Am avut o mare problemă, am crezut că am pierdut şansele să luptăm la titlu când l-am pierdut pe o perioadă lungă pe Darius Olaru. Cisotti a ajuns foarte repede să câştige încrederea coechipierilor şi să fie printre protagonişti meci de meci. Spuneam de foarte multe ori în emisiune, când juca la Galaţi, că nu îl vedeam jucând prost. Nici la FCSB nu joacă prost.
Oameni buni, dintre cele mai bune jocuri făcute de echipa asta, din ultimii 20 de ani, cel mai bun joc, detaşat, este meciul FCSB – PAOK, 2-0. Este cel mai bun meci făcut de o echipă de fotbal din România după revoluţie. A jucat Cisotti şi a marcat. S-a reuşit şi fără Olaru. Olaru este cel mai bun jucător cu care am lucrat vreodată.
Cisotti este un jucător pe care îl poţi folosi pe absolut orice poziţie. Poate juca cinci poziţii fără niciun fel de problemă, inclusiv atacant. Putem să începem cu ei împreună? Da. Poate să joace stânga, dreapta, număr 10, atacant şi mijlocaş central”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.