Mitriță, golgheterul Ligii 1! „Dedicăm victoria marelui Ilie Balaci”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 26 octombrie 2018, ora 23:55,

Căpitanul Universității Craiova, Alexandru Mitriță, i-a dedicat victoria cu Astra Giurgiu fostului mare fotbalist Ilie Balaci, decedat în urmă cu cinci zile. Mitriță este golgheterul Ligii 1, cu nouă reușite.

Craiova a câștigat la Giurgiu cu 3-0, în etapa a 13-a din Liga 1, grație golurilor înscrise de Mitriță (38′), Cicâldău (62′) și Koljic (72′).

Oltenii au depășit FCSB în clasament și se află pe poziția a doua.

Golul lui Mitriță cu Astra

Că tot e pauză, revedem împreună golul marcat de „piticul atomic” în minutul 37. #BataliaPentruPodium#AsaELaCraiova#SustineStiinta

Publicată de Universitatea Craiova pe Vineri, 26 Octombrie 2018

Dedicăm victoria marelui Ilie Balaci, am fost foarte afectaţi, dar ne-a dat multă putere, multă încredere, suntem mult mai uniţi ca în alte dăţi. Este o perioadă grea pentru mine, tot ce fac pe teren vreau sa fac pentru domnul Balaci. Luăm fiecare meci în parte, am făcut un meci excepţional, am avut atitudine, agresivitate, nu au avut spaţii.

Mă simt mai încrezător, să ai nouă goluri ca mijlocaş nu e uşor. Nu mă gândesc la titlul de golgheter, acum vreau să îmi văd de treaba mea şi astfel vin şi golurile. Cu Băluţă mă simţeam foarte bine, era un jucător pentru spaţii, viteză, Koljic e un jucător masiv, avem nevoie de un atacant ca el. Să marchezi atâtea goluri în primul an înseamnă foarte mult„, a spus Mitriță pentru DigiSport.

Bosniacul Elvir Koljic a ajuns la șapte goluri în șapte meciuri pentru Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova are o serie de cinci meciuri fără înfrângere în campionat (3 victorii și 2 egaluri). 

craiovamitrițăliga 1universitatea craiovagolgheterastra giurgiualexandru mitriță