Mișcări de trupe la Petrolul! Încă doi jucători semnează cu lupii!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 21 iunie 2019, ora 15:38,
fane petrolul
fane petrolul

Petrolul se pregătește să anunțe primele mutări pe piața transferurilor pentru sezonul în care lupii speră să nu mai rateze promovarea. 

Este clar, de acum, că Marius Stan va conduce clubul ploieștean din postura de președinte. La fel de clar este că Flavius Stoican va fi numit pe baca tehnică.

Primii doi jucători despre care s-a aflat că vor veni la Petrolul sunt Cioinac și Mihăescu, amândoi de la Poli Iași.

Potrivit unor surse apropiate clubului ploieștean, alți doi fotbaliști s-au înțeles cu echipa ploieșteană.

Este vorba despre fundașul brazilian Wallace da Silva și mijlocașul Cătălin Ștefănescu.

Primul a jucat ultima dată în România la Dunărea Călărași și a mai trecut pe la SCM Argeş Piteşti, Rapid Bucureşti, Juventus Bucureşti și FC Voluntari. Iarna trecută a plecat la Ittehad, în Egipt, iar acum este liber de contract.

Cătălin Ștefănescu a fost împrumutat de Petrolul în sezon trecut, de la Poli Iași. Ploieștenii aveau drept de transfer definitiv.

Petrolul a renunțat la Mirel Bolboașă

Portarul Petrolului a fost anunțat că nu mai intră în planurile pentru sezonul viitor. Bolboașă rămăsese cel mai vechi jucător din lot, prinzând inclusiv ultima perioadă de glorie a Petrolului, calificarea în Europa League.

Acesta a ținut să le transmită un mesaj suporterilor petroliști:

„Pentru tot ce înseamnă Petrolul Ploiești..Chapeau!! A fost o perioadă formidabilă de la Europa League până la meciurile din liga 3…Nu aș vrea să omit vreun om care m-a ajutat în toți acești 4 ani la Petrolul. Mulțumesc tuturor „Mulți au mintea întunecată, nu pot să perceapă…Suntem mai puternici și uniți ca niciodată.”

 

petrolulwallace