Mirel Rădoi e ”Rege” la arabi! ”Ce îl avem noi pe Hagi aici, aşa e el acolo”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat joi, 04 martie 2021, ora 14:48,
Radoi
Radoi

Actualul selecționer al României, Mirel Rădoi, a fost pentru doi ani și jumătate jucătorul lui Al Hilal, perioadă pentru care a rămas extrem de respectat în zona Golfului.

Între ianuarie 2009 și iulie 2011, Rădoi a cucerit două campionate și o Cupă a Prințului și a marcat de 10 ori în 57 de apariții. O perioadă scurtă, dar care a fost suficientă pentru ca selecționerul de 39 ani să rămână veșnic în sufletele celor din Arabia pentru dăruirea și modul în care acesta lupta pe teren.

Un moment cu totul aparte a avut loc în 2017, atunci când Al Hilal sărbătorea câștigarea unui nou campionat. Proaspeții campioni l-au chemat și pe Rădoi să sărbătorească alături de ei. Fostul mijlocaș a accpetat invitația și l-a avut lângă el și pe Ciprian Panait, un antrenor obișnuit cu zona Golfului, antrenor care a rememorat momentul trăit pe viu și cum Mirel Rădoi era venerat de mulțime.

Cel mai mare jucător român care a lăsat o urmă adâncă în zona respectivă e Mirel Rădoi. Ce îl avem noi pe Hagi aici, aşa e Rădoi acolo, pentru Al Hilal. Se închină oamenii în faţa lui. În zona arabă, dacă ei simt că dai orice, chiar dacă ai anumite limite, iei orice de la ei. El s-a adaptat acolo foarte bine şi a căpătat o anumită notorietate.

A fost chemat la sărbătoarea titlului din 2017. Am avut onoarea să mă aflu în lojă cu el. Atunci, când a început festivitatea am coborât de la tribuna oficială cu Mirel Rădoi. Când a intrat Rădoi pe teren, toată lumea a început să îl aplaude, să îl aclame. Am simţit că trebuie să fac doi paşi în spate. E uriaş acolo. În orice moment, Mirel Rădoi va fi o soluţie pentru Al Hilal, a declarat Ciprian Panait pentru Look Sport Live.

Mirel Rădoi a ajuns la Al Hilal de la FCSB în schimbul a șase milioane de euro, pe când avea doar 27 ani.

CITEȘTE ȘI –>> Răzvan Lucescu nu duce lipsă de oferte: „O să fie propus la o echipă de tradiție!”

idolnationala Romanieiveneratrealitateazona golfuluimirel rădoi