Mirel Rădoi, după România – Germania, scor 0-1: ,,Mi-e greu să explic ce simt! Golul primit a fost dintr-o fază simplă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 29 martie 2021, ora 00:33,
rădoi
rădoi

Meciul dintre România şi Germania, din preliminariile Campionatului Mondial, disputat la Bucureşti, s-a terminat cu un eşec pentru ,,tricolori”, scor 0-1.

Unicul gol al partidei disputate pe Arena Naţională a fost marcat de către Serge Gnabry, în minutul 17, din pasa venită în faţa porţii de la Havertz.

Sursa foto: Profimedia Images

Mirel Rădoi, selecţionerul României, a reacţionat la finalul jocului cu Germania. Acesta spune că a rămas uimit de modul în care Germania pasa cu uşurinţă printre jucătorii români.

,,Mi-e greu să explic concret ce simt, mă încearcă sentimente diferite. Îmi pare rău pentru golul pe care l-am primit, a fost o fază simplă, trebuia s-o jucăm altfel. Mă bucur că am avut atitudine, am încercat să jucăm de la egal la egal cu Germania. Atât am putut, chiar dacă am avut câteva situaţii spre final. Va trebui să ne întoarcem cu o victorie din Armenia.

S-a văzut la intensitatea paselor cu ce uşurinţă jucau nemţii, poate la TV nu s-a văzut aşa de bine. Ne-a uimit cu câtă uşurinţă pasau, cum jucau între linii. Au valoare. Ne facem analiza, toate deciziile sunt analizate, avem multe de corectat. Suntem vinovaţi noi, cei din staff, nu voi da vina pe jucători niciodată.

Vreau ca balonul să circule cât mai repede indiferent de scor. Le-am ascuns mingea de parcă noi am fi condus. Nu-mi plac lucrurile astea. Nici dacă noi conduceam nu voiam să facem aşa, cred că ar trebui să renunţăm la această mentalitate dacă vrem să facem ceva.

Armenia este o echipă mai unită şi are altă determinare, alt spirit când nu-l are pe Mkhitarian. Organizarea defensivă e foarte bună, am văzut 8 partide şi o s-o vedem şi pe cea cu Islanda. Echipa este foarte agresivă. Sper să recuperăm jucătorii cât mai repede după atâta energie risipită fără să obţinem macar un egal.”, a declarat Mirel Rădoi, pentru Pro TV.

Sursa foto: Profimedia Images

În urma rezultatului din această seară, România se află pe locul 4 în grupa de calificare, cu 3 puncte după două partide disputate.

De cealaltă parte, Germania, după victoria de la Bucureşti, se află pe locul 1 în grupa din care mai fac parte Macedonia de Nord, Islanda, Armenia şi Liechtenstein.

Cum arată clasamentul grupei J, din care face parte şi naţionala condusă de Mirel Rădoi

  1. Germania – 6 puncte
  2. Armenia – 6 puncte
  3. Macedonia de Nord – 3 puncte
  4. România – 3 puncte
  5. Islanda – 0 puncte
  6. Liechtenstein 0 puncte
Sursa foto- Profimedia Images

Citeşte şi VIDEO | România nu i-a putut face față Germaniei! Rădoi&co s-au izbit de marele zid “Die Mannschaft”

mirel rădoignabrygermaniarealitatearomania