Mircea Lucescu, încrezător că va face performanță la Dinamo Kiev! “Mi-a fost dor de Ucraina”

Mircea Lucescu (74 de ani) este noul antrenor de la Dinamo Kiev. Românul a semnat un contract pe doi ani cu vicecampioana Ucrainei, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Lucescu este convins că poate să facă performanță cu Dinamo Kiev și le-a transmis un mesaj fanilor.

Mircea Lucescu a făcut istorie la marea rivală a lui Dinamo Kiev, Șahtior Donețk, echipă pe care a antrenat-o în perioada 2004–2016. A câștigat 8 titluri, 6 Cupe ale Ucrainei, 7 Supercupe ale Ucrainei, dar și Cupa UEFA în 2009.

Mircea Lucescu a antrenat ultima dată echipa naţională a Turciei, de care s-a despărțit pe 11 februarie 2019.

Potrivit informațiilor realitateasportiva.net, Mircea Lucescu va primi 3 milioane de euro pe sezon, dar are prime suplimentare pentru performanță și ar putea să câștige 5 milioane de euro anual.

În primul rând, mi-a fost dor de Ucraina. Am vrut să revin în această țară în care am avut rezultate foarte bune. Aici am o relație foarte bună cu fanii. Vreau să le mulțumesc pentru încrederea acordată, vin la un club cu mare tradiție și jucători talentați. Sunt sigur că vom lucra foarte bine împreună.

Cred că fanii vor fi mulțumiți cu munca mea aici și cu rezultatele pe care le voi obține la conducerea echipei Dinamo Kiev. Îi mulțumesc președintelui clubului pentru încrederea acordată, dar și fanilor. Sunt conștient că e o echipă de mare tradiție“, a spus Mircea Lucescu pentru site-ul oficial al clubului Dinamo Kiev.

⚡️ Мірча Луческу – головний тренер ФК «Динамо» КиївНовим головним тренером футбольного клубу «Динамо» призначений відомий румунський фахівець Мірча Луческу!

Publicată de FC Dynamo Kyiv pe Joi, 23 iulie 2020

Dinamo Kiev s-a clasat pe locul doi în acest sezon, la 23 de puncte distanță de Șahtior, și va juca în preliminariile Ligii Campionilor. 

Dinamo Kiev rămâne cea mai titrată echipă din Ucraina, cu 15 trofee în prima ligă.