Cum a încoronat-o Mircea Lucescu campioană pe Dinamo Kiev în Ucraina: ,,Nu a fost uşor! Talentul nu e important, ci munca”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 26 aprilie 2021, ora 08:47,

Mircea Lucescu a triumfat din nou în campionatul Ucrainei, unde ieri a reuşit să câştige titlul de campion stând pe banca celor de la Dinamo Kiev.

Echipa lui Mircea Lucescu s-a impus în meciul care i-a asigurat titlul cu trei etape înainte de finalul campionatului cu scorul de 5-0, împotriva celor de la Inhulets, în timp ce rivala Şahtor a pierdut meciul cu Oleksandrya.

La finalul jocului care i-a adus al nouăle atitlul de campion în Ucraina, tehnicianul a dezvăluit care a fost cheia succesului pentru echipasa în acest sezon. ,,IL Luce” spune că presiunea şi munac i-a făcut pe elevii săi să performeze în actuala stagiune.

,,Nu este nimic special de spus după astfel de meciuri. A fost ultimul nostru joc pe teren propriu în sezonul curent. Meciul de azi a fost special pentru noi. Am vrut să facem spectacol și să atacăm. Cred că am reușit. Nu sunt interesat doar de cele trei puncte. Sunt interesat și de fotbal și de felul în care putem juca ofensiv să marcăm goluri.

Mircea Lucescu, Foto: Profimedia

Azi am făcut cinci schimbări, ca acești oameni să simtă că iau parte la victoria asta. Este păcat că am putut să fac doar cinci schimbări. Toți jucătorii meritau în mod egal titlul. Nimic nu s-a schimbat în jocul nostru după ce am făcut schimbările. Am continuat să jucăm și am marcat.

Vreau să continuăm în aceeași manieră, pentru că mai avem trei meciuri în deplasare și, apoi, finala Cupei Ucrainei, pe care trebuie să o abordăm pregătiți.

Principala prioritate în acest sezon a fost să formăm o echipă sănătoasă, competitivă. Am reușit. Sunt recunoscător băieților, îi felicit pentru această reușită. Nu a fost deloc ușor să trec peste aceste luni. Am pus presiune, dar fără ea ar fi fost imposibil să obținem ceea ce am obținut.

Dacă mă întrebi care este diferența dintre actuala echipă și formația pe care am acceptat-o în august, voi spune că băieții au căpătat mentalitatea de câștigători. Campionii sunt aceiași jucători care erau la Dynamo și înainte, dar cel mai important lucru nu este talentul, ci munca. Băieții au trăit fiecare zi cu gândul de a deveni campioni.”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit sport.ua.

Foto: Herman Dingler/Orange Pictures (Profimedia)

Care sunt trofeele pe care Mircea Lucescu le-a cucerit de-a lungul timpului în străinătate.

  • Cupa UEFA (cu Șahtior)
  • Supercupa Europei (cu Galatasaray)
  • 9 titluri în Ucraina (8 cu Șahtior și unul cu Dinamo Kiev)
  • 6 Cupe ale Ucrainei (toate cu Șahtior)
  • 8 Supercupe ale Ucrainei (7 cu Șahtior și una cu Dinamo Kiev)
  • 2 titluri în Turcia (cu Galatasaray și Beșiktaș)
  • Supercupa Rusiei (cu Zenit)

Citeşte şi BREAKING NEWS | Mircea Lucescu, campion cu Dinamo Kiev! Performanţă incredibilă pentru antrenorul român

dinamo kievucrainareactiemircea lucescurealitateatitlu