Mircea Bornescu așteaptă cu nerăbdare derby-ul FC U Craiova – CSU Craiova: ”Va fi un spectacol!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 mai 2020, ora 18:45,
pepe800
pepe800

Mircea Bornescu (40 ani), fostul portar al Craiovei, așteaptă cu nerăbdare derby-ul dintre formația lui Mihai Rotaru și cea a lui Adrian Mititelu.

”Pepe” a jucat pentru formația din Bănie în perioada 2005-2009 și a bifat peste 120 de apariții pentru olteni.

Recent, FC U Craiova, club patronat de Adrian Mititelu, a promovat în eșalonul secund după ce FRF a luat decizia de a „îngheța” acest sezon de Liga 3 din cauza pandemiei de COVID-19.

Bornescu este cu sufletul alături de formația din Liga a 2-a și speră ca elevii lui Eugen Trică să promoveze cât mai rapid pe prima scenă a fotbalului românesc pentru a disputa derby-ul cu echipa patronată de Mihai Rotaru, CSU Craiova.

„Va fi un derby de foc, vor fi foarte multe ambiţii, însă eu sper ca FC Universitatea să câştige pentru că eu acolo am jucat. Va fi un spectacol şi un meci pe care nu ar trebui să îl rateze absolut nimeni. Cred că accesul Universităţii Craiova nu ar trebui oprit.

Din ce îmi amintesc, Inter şi AC Milan au jucat foarte mult timp pe acelaşi stadion şi joacă în continuare. Se vor pune multe cruci şi icoane prin vestiare, vor fi foarte mulţi preoţi după fiecare meci al unei echipe, mulţi preoţi prin vestiare însă se poate juca. Universitatea Craiova ar trebui lăsată să joace pe Oblemenco pentru că acolo este casa ei.” a declarat Mircea Bornescu pentru TelekomSport.

Craiova – Otelul, 1-0, etapa 5, sezon 2008-2009, 23.08.2008

Citește și Bergodi a ajuns la Craiova! “Am schimbat patru, cinci ambulanţe!”

csu craiovafcu craiovaderbymircea bornescudeclaratii