Mihai Stoica iese LA ATAC înainte de derby: „CFR a făcut România de rușine!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 18 decembrie 2018, ora 19:53,
Mihai Stoica
Mihai Stoica

Mihai Stoica nu a ezitat să o atace pe CFR Cluj înaintea marelui derby de sâmbătă.

Oficialul de la FCSB a pornit războiul psihologic și crede că ardelenii au făcut România de rușine după ce nu au putut să treacă de luxemburghezii de la Dudelange.

„Eliminarea celor de la CFR cu Dudelange este cea mai mare rușine din istoria fotbalului românesc. Am văzut apoi ce a făcut Dudelange în grupele Europa League. Cei de la CFR să vorbească mai puțin”, a spus Stoica, la Digi Sport.

Dudelange a făcut un singur punct în grupele Europa League (0-0 cu Betis).

„N-am văzut jucători să simuleze precum Culio sau Deac. Tănase a simulat, nu mai simulează”, e convins conducătorul roș-albaștrilor.

FCSB are 6 meciuri la rând fără victorie cu CFR. Toate aceste partide s-au încheiat însă la egalitate. Roș-albaștrii s-au impus ultima oară în fața clujenilor în martie 2017 (2-0).

FCSB CFRCFR DudelangefcsbFCSB Stoica