Mihai Rotaru, noi informații despre plecarea lui Octavian Popescu la FCSB: „Nu a fost niciodată jucătorul nostru!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 28 februarie 2021, ora 12:13,
Octavian Popescu
Octavian Popescu

Puștiul-minune al celor de la FCSB, Octavian Popescu (18 ani), a ajuns în curtea „roș-albaștrilor” în vara anului trecut, atunci când a fost adus de la CSU Craiova!

Datorită evoluțiilor remarcabile din acest sezon sub comanda lui Toni Petrea, tânărul de doar 18 ani se pare că a devenit un jucător de bază în primul 11 al echipei, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei din acest moment. Ajuns la formația lui Gigi Becali din cauza unor probleme administrative ale formației din Bănie, Octavian Popescu este în acest moment noul pariu al lui Gigi Becali.

Patronul oltenilor, Mihai Rotaru, a vorbit despre momentul în care echipa sa l-a scăpat printre degete pe actualul fotbalist al bucureștenilor și a dezvăluit că angajații din administrativ au fost cei care au greșit în legătură cu contractul fotbalistului. Conducătorul Craiovei a dezmințit apoi informațiile cum că formația sa nu i-a permis lui Octavian Popescu să se alăture loturilor naționale.

Octavian Popescu n-a fost niciodată jucătorul nostru, el a fost împrumutat la Universitatea Craiova cu clauză de cumpărare. Colegii mei de la administrativ au făcut o greșeală birocratică, toată lumea a fost de acord , de la cel mai la cel mai mare, că jucătorul merita să rămână la Craiova.

Dar nu i s-a făcut contract pe perioada următoare.  Era o chestie obligatorie atunci când e vorba de un împrumut cu opțiune de cumpărare. E fals că nu l-am lăsat la națională, nu e vreun club care să facă asta. Nu ai voie să nu lași la echipa națională un jucător convocat în datele stabilite. Este vorba de altceva – oamenii de acolo au vrut să-l vadă extra, dar extra noi nu trimitem pe nimeni la astfel de acțiuni!”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Digi Sport.

Citește și Patronul Craiovei cere de urgență VAR în Liga 1: „Arbitrajul video este o necesitate!”

realitateatransfer FCSBmihai rotarudeclaratiioctavian popescuu craiovaliga 1