Mihai Pintilii, despre implicarea lui Gigi Becali peste antrenorii de la FCSB: „Poate să facă orice!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 22 martie 2024, ora 09:04,
Mihai Pintilii
Mihai Pintilii

Gigi Becali este bine cunoscut pentru implicarea sa în echipa FCSB-ului. Patronul a luat multe decizii peste cuvântul antrenorilor.

Despre atitudinea latifundiarului din Pipera a vorbit recent Mihai Pintilii. Fostul mijlocaș, actual membru al staff-ului „roș-albaștrilor”, a comentat pe seama acestui subiect.

„Poate să facă orice!”

„Nu am ce să îi răspund. Eu sunt angajatul clubului. Îmi fac meseria, îmi fac treaba, suntem pe primul loc. Echipa asta nu a fost niciodată în playout. Poate să facă orice. Dacă sunt patron aici și vreau să te dau afară, te dau. De ce îi permiți? Dacă eu îi zic, ‘nea Gigi, nu vreau aia’. Poate să spună ‘te dau mâine afară, pleacă de la echipă’”, a transmis Mihai Pintilii, conform Orange Sport.

„Nu mă interesează ce vorbește lumea. Poate să spună oricine, orice. De atâția ani vorbim același lucru, că face nea Gigi echipa. Ați spus-o de atâtea ori, gata! Dacă mă afectau comentariile, eram plecat de mult. Pentru mine e mediul cel mai plăcut, trebuie să fac și practică, sunt pe drumul pentru a obține licența PRO”, a mai spus fostul mijlocaș, conform sursei.

fcsbgigi becalimihai pintilii