Mihai Iosif, prima reacție după înfrângerea cu Dunărea Călărași: „În momentele grele se văd adevăratele caractere!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 07 mai 2021, ora 23:27,
Mihai Iosif
Mihai Iosif

Antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a vorbit la finalul partidei pierdute de formația sa, scor 2-3, pe terenul celor de la Dunărea Călărași! 

Giuleștenii au bifat a doua înfrângere din play-off-ul Ligii a 2-a și au ratat șansa de a o egala la puncte pe FC U Craiova, formație care s-a încurcat și ea în această rundă. Rapid are 46 de puncte acumulate, cu trei mai puțin față de olteni și cu trei mai mult față de ocupanta poziției a treia, CS Mioveni.

La finalul partidei de la Călărași, Mihai Iosif a făcut o scurtă analiză a duelului din această seară și consideră că echipa sa a avut mai multe ocazii din care putea să închidă meciul, dar, din păcate, adversarii au fost cei care au obținut toate cele trei puncte. Tehnicianul rapidiștilor este de părere că lupta la promovare rămâne încă deschisă, cu doar trei etape înainte de finalul acestei ediții de Liga 2.

iosif

„Mie nu mi s-a părut că echipa mea a făcut pasul înapoi în acest meci. Primele două goluri le-am luat în primele 5 minute ale reprizei secunde. Am avut șapte sau opt ocazii de a marca, dar din păcate nu am reușit. Le-am zis și înaintea meciului că omul rănit întotdeauna va da totul pentru a ieși la lumină, iar asta au făcut cei de la Călărași în această seară și ne-au învins.

Mă abțin să comentez arbitrajul, dacă este cineva care poate vorbi despre acest aspect este doar conducerea clubului. Este o luptă strânsă, toate cele șase echipe sunt bune și va fi o luptă foarte echilibrată. Este prima partidă în care luăm trei goluri, am intrat prost de la pauză și din acest motiv consider că am pierdut. La Rapid sunt jucători valoroși, în momentele grele se văd adevăratele caractere, dar deocamdată suntem la trei puncte de Mioveni și suntem poziționați destul de bine!”, a spus Mihai Iosif, după eșecul cu Dunărea Călărași.

Citește și Etapă de coșmar pentru favoritele la promovare! Rapid a cedat pe terenul Dunării Călărași, scor 2-3

rapidmihai iosifdeclaratiirealitatealiga 2