Mesajul trimis lui Gigi Becali după eliminarea din Europa: „Ar trebui lăsați să își caute o nouă provocare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 17:50,
Gigi Becali
Gigi Becali

Faptul că FCSB a ratat grupele cupelor europene pentru al treilea an la rând poate arunca într-o criză financiară clubul patronat de Gigi Becali. 

Iar patronul roș-albaștrilor să fie nevoit să apeleze la vânzarea unor fotbaliști importanți pentru a acoperi din pierderile înregistrate. Iar primii pe lista celor care îi pot rotunji conturile latifundiarului din Pipera sunt vedetele Dennis Man și Florinel Coman. Și Mirel Rădoi susține că pentru cei doi fotbaliști ar fi momentul unei schimbări.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui deja să-şi caute o nouă provocare. E clar că la nivel naţional au demonstrat tot ce au avut de demonstrat. Şi ofensiv şi defensiv, performanţe individuale, pase de gol, acţiuni foarte bune.

Din punctul ăsta de vedere, cred că ar trebui să plece.Mai departe nu pot eu să spun care este suma sau să pot să vorbesc de strategia clubului”, a declarat Mirel Rădoi pentru Antena Sport.

Selecționerul nu îl poate avea la dispoziție pe Florinel Coman în meciul decisiv cu Islanda de pe 8 octombrie care ne poate păstra în cursa pentru Euro 2020. Fotbalistul celor de la FCSB s-a accidentat în meciul cu Backa Topola din turul doi preliminar al Europa League.

Acesta va lipsi mai mult timp de pe teren. În privința lui Dennis Man, el așteaptă să scape de infectarea cu coronavirus apărută în urma testului efectuat miercuri.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Becali, nevoit să se mulțumească cu puțin: ”Cinci milioane pe Man e fantastic!”

plecarimancomanfcsbrealitatearădoigigi becali