Turneul de tenis feminin, de la Doha, din Qatar, se anunță mai puțin spectaculos, după ce Simona Halep a ales să nu mai participe la această competiție.
Motivul pentru care numărul 3 WTA nu va participa la acest turneu îl reprezintă faptul că necesită de o perioadă mai lungă de recuperare, după participarea la Australian Open, acolo unde a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, scor 3-6, 3-6.
Sursa foto: Profimedia Images
După ce a apărut informația că nu va lua parte la acest turneu, Simona Halep a postat pe Twiter un mesaj în care le transmite organizatorilor de la Doha că abia așteaptă să participe la acest turneu anul viitor.
,,Abia aștept să revin la Doha anul viitor. Vă transmit cele mai calde urări și o săptămână în siguranță și de succes!", a scris Simona, pe Twitter.
Turneul de la Doha este programat în perioada 1-6 martie, însă tenismena din România nu va lua parte la această competiție, după cum a anunțat WTA Insider.
Favorita turneului WTA 500, dotat cu premii în valoare de 565.530 dolari, este Ashleigh Barty, numărul unu mondial.
Simona Halep urmează să participe însă la turneului de la Dubai, care se va desfășura în perioada 7-13 martie.