Mesajul lui Leo Grozavu după ce a scos fosta sa echipă din Cupa României: „Unele se plătesc în viață”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 04 martie 2020, ora 23:05,
grozavu
grozavu

Antrenorul celor de la Sepsi nu i-a menajat pe șefii lupilor care au renunțat în toamna lui 2018 la serviciile sale după doar 12 etape scurse din campionatul ligii secunde. 

Iar după ce a părăsit Ploieștiul, Grozavu a stat aproape un an fără contract până să vină oferta celor de la Sepsi.

„N-a avut lumea răbdare. Vedeţi că eu, după vreo 12 etape, aveam date nu ştiu câte goluri, iar după 6 goluri, pe teren propriu îmi striga lumea demisia. Vedeţi că astea se plătesc în viaţă. Doamne Doamne îţi mai dă una aşa, după cap. Eu n-am ştiut că după 12 etape trebuie să promovez. Dacă ştiam aşa, nici nu mai veneam la Ploieşti. Şi când te înjură lumea, înseamnă că ai însemnat ceva, dacă te-a înjurat” a spus antrenorul care a dus-o pe Sepsi în semifinalele Cupei.

Acesta recunoaște că întreruperea meciului pe final a ajutat formația sa.

„Sunt lucruri care se întâmplă pe stadioane, există multă patimă. Ştim cu toţii ce înseamnă Petrolul, ştim că au o galerie focoasă, o tribună incandescentă şi atunci e normal ca fiecare îşi doreşte ca favoritul lui să câştige. A fost o mică pauză care, ca să fiu cinstit, pe noi ne-a ajutat. Am reuşit să calmăm spiritele, să ne reaşezăm, pentru noi a fost importantă pauza” a completat tehnicianul lui Sepsi.

CITEȘTE ȘI –>> Soluția găsită de italieni la criza coronavirusului! Ce se întâmplă cu meciurile din Serie A

conducereeliminaregrozavusepsimesajpetrolul