Mesajul lui Julio Baptista după despărțirea de CFR: „Asta a fost singura intenție!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 martie 2019, ora 13:38,
julio-baptista
julio-baptista

Julio Baptista n-are regrete după ce a plecat de la CFR Cluj și a evitat să-i atace pe conducătorii din Gruia, care au forțat rezilierea contractului său.

„Vreau să le mulțumesc celor de la CFR pentru că mi-au dat oportunitatea să mă simt din nou fotbalist. Ca profesionist, încerc mereu să dau sută la sută și asta a fost singura intenție pe care am avut-o când am ajuns în România. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru susținere și să le urez celor de la CFR mult noroc pe viitor”, a scris Julio Baptista, pe Instagram.

Brazilianul de 37 de ani a bifat doar 42 de minute în tricoul ardelenilor, în trei meciuri.

Julio Baptista ar fi încasat lunar peste 20.000 de euro la CFR Cluj. El este cel mai cunoscut și cel mai titrat jucător care a evoluat în România. A câștigat campionatul și Cupa Spaniei cu Real Madrid (în sezonul 2007-2008) și două Cupe ale Confederațiilor cu Brazilia. A bifat 48 de selecții și 5 goluri pentru echipa națională.

cfrCFR Baptistajulio baptistaBaptista mesaj