Mesajul jucătoarei care a provocat accidentarea Cristinei Neagu. „Sunt alături de tine”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 13 decembrie 2018, ora 21:36,
neagu
neagu

Cristina Neagu a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul drept și va lipsi 6 luni de pe teren. Maghiara Szimonetta Planeta, cea care a contribuit la accidentarea româncei, a transmis un mesaj public prin care îşi cere scuze pentru cele întâmplate.

Neagu (30 de ani) s-a accidentat în minutul 51 al meciului cu Ungaria de la Campionatul European, pierdut de către ‘tricolore’ cu 31-29. Jucătoarea maghiară a incomodat-o în săritură pe Cristina, iar românca a alunecat. Liderul echipei naționale a fost scos cu targa din sală.

Dragă Cris, îmi pare rău pentru situația nefericită care s-a întâmplat ieri pe teren! Suntem adversare pe teren, dar în afara lui suntem colege, așa că nimeni nu vrea să cauzeze ceva rău unei alte jucătoare. Sunt alături de tine în aceste clipe grele și sper să te întorci cât mai repede pe terenul de handbal. Îți doresc mult noroc și sper să ne vedem pe teren!„, a scris Szimonetta Planeta pe Instagram.

Cristina Neagu a postat la rândul ei un mesaj pentru toți fanii care i-au trimis mesaje de încurajare.

Dragilor, vă mulțumesc pentru mesaje și susținere. Din păcate, veștile nu sunt deloc bune. De ce mă temeam, nu am…

Publicată de Cristina Neagu pe Joi, 13 Decembrie 2018

cristina neagugenunchiaccidentarehandbal femininSzimonetta Planetamesajcampionatul european6 luniungariaNeagu