Mesaj șocant al unui om afaceri interesat să cumpere Dinamo: „De asta mor oamenii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 29 aprilie 2020, ora 15:43,
coronavirus spital
coronavirus spital

Viorel Cataramă, cel care în urmă cu o jumătate de an își manifesta dorința de a prelua clubul din Ștefan cel Mare face acum niște declarații dure cu privire la felul cum este gestionată criza coronavirusului în România. 

Omul de afaceri consideră că cei care suferă de alte boli sunt marginalizați în această perioadă.

„Cer sa fiu lăsat să mă autoinfectez, să demonstrez că nu se întâmpla nimic. Sunt oameni care au plătit o viaţă întreagă asigurari şi azi sunt excluşi de la actul medical. Oamenii mor pentru că nu au asistenţă medicală. Toată asistenţa medicală merge către corornavirus” a declarat acesta la emisiunea Marius Tucă Show.


Dacă ar fi fost factor de decizie, Cataramă ar fi preluat modelul Suediei în strategia la nivel național în privința epidemiei de coronavirus.

„Aş fi mers catre imunizarea de grup. Nu aş fi închis România. Astea sunt problemele. Nu închid economic România. Prind momentul să o dezvolt economic. M-aş fi bătut cu toate armele, inclusiv cu preşedintele. Toată lumea e de acord că în două, trei luni nu vom avea niciun vaccin şi nici nu vom scăpa de coronavirus. Practic stăm ca fraierii în casă. De ce să faci lucrul asta?” a mai adăugat acesta. 

CITEȘTE ȘI –>> Gestul unui suporter dinamovist care a înduioșat pe toată lumea: “Vreau să fie dinamovistă”

crizacoronavirusdinamocataramapreluare