Mertens are rețeta câștigătoare pentru confruntarea cu Halep! „Va depinde doar de mine”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 26 ianuarie 2020, ora 17:03,
elise-mertens-simona-halep
elise-mertens-simona-halep

Simona Halep (locul 3 WTA) și Elise Mertens (17 WTA) vor juca în noaptea de duminică spre luni în optimile de finală la Australian Open. Belgianca este încrezătoare că poate produce surpriza, având în vedere că a învins-o pe româncă anul trecut, în finala unui turneu important.

Organizatorii turneului de la Melbourne au anunțat programul pentru ziua de luni, iar confruntarea Halep – Mertens va începe la ora 02:00, ora României, pe arena ‘Rod Laver’.

Simona Halep și Elise Mertens s-au mai întâlnit de trei ori, Simona câştigând două partide. Cu toate acestea, Mertens s-a impus anul trecut în finala turneului de la Doha (Qatar).

Am bătut-o în ultimul meci direct, cel jucat la Doha. Acum simt că sunt într-o formă foarte bună, dar știu că Halep e obișnuită să joace în fazele superioare la turneele de Mare Șlem. Trebuie să fiu pregătită pentru o bătălie grozavă. Va depinde doar de mine.

Nu știu dacă voi putea transforma abilitățile mele de dublu într-un avantaj. E adevărat, mă ajută mult când urc la fileu, dar Bellis a reușit să mă paseze de câteva ori. Oricum, e important să încerc asta. Nu voi avea nimic de pierdut!

Sunt încă o dată printre ultimele 16 jucătoare la un turneu de Mare Șlem. E ceva special. Australian Open a fost mereu un loc special pentru mine, chiar dacă sunt doar la a treia participare. Suprafața mi se potrivește perfect, nu e foarte rapidă. Asta mă ajută să îmi construiesc jocul așa cum vreau. Am muncit din greu în această iarnă, poate așa se explică forma bună. Sper să o țin tot așa„, a spus Elise Mertens.

Simona Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA actualizat la zi, de pe locul 3. Numai Kiki Bertens o mai poate întrece pe româncă, dacă va câştiga trofeul. În plus, Simona trebuie să nu ajungă în sferturi.

Elise Mertensaustralian openHalepmertenssimona halep