Memphis Depay, adversarul de marți al „tricolorilor” la Euro 2024, pleacă de la Atletico Madrid

Articol de Gabriel Ion - Publicat duminică, 30 iunie 2024, ora 16:26,
Memphis Depay
Memphis Depay

Olandezul Memphis Depay a rămas liber de contract şi pleacă de la Atletico Madrid, după un sezon şi jumătate la ecjipa spaniolă.

Depay mai avea contract până în 2025

Alţi doi jucători din lotul lui Diego Simeone pleacă şi ei: Mario Hermoso şi Gabriel Paulista. Memphis Depay, sosit de la Barcelona în ianuarie 2023 (un transfer în valoare de trei milioane de euro), avea contract până în 2025 cu Colchoneros.

Cele două părţi au convenit ca jucătorul să fie eliberat din contractul său la 30 iunie 2024. Hermoso şi Paulista părăsesc şi ei Atletico, de asemenea liberi de contract.

Cu un total de 13 goluri în 40 de apariţii, Memphis Depay nu s-a bucurat de o perioadă strălucită cu Los Rojiblancos, dar a marcat un gol decisiv în acest sezon. Internaţionalul olandez, care a intrat pe teren în minutul 79 al meciului cu Inter Milano din manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, a marcat în minutul 87 pentru a face 2-1 pentru Atletico şi pentru a trimite meciul în prelungiri, după ce echipa lui Simeone pierduse prima manşă cu 1-0. Golul lui Depay a asigurat calificarea echipei sale la lovituri de departajare şi un loc în sferturile de finală.

Naţionala din Ţările de Jos, cu Memphis Depay în componenţă, va întâlni România, în 2 iulie, de la ora 19.00, în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal.