Liga 1· 2 min citire

Meme Stoica a lămurit situația lui Vukusic la FCSB: ,,Ca de obicei, cineva nu a avut răbdare''

Mihai Stoica

Mihai Stoica

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 feb. 2021, 12:59

După ce l-a vândut pe Sergiu Buș în Coreea de Sud, FCSB s-a reorientat și a adus un atacant pentru a suplini golul lăsat de român.

Ante Vukusic a semnat cu echipa lui Becali, unde a și debutat deja în Liga 1, dar prestațile sale nu au fost unele impresionante până acum.

Ante Vukusic-profimedia-0590794816

Sursa foto: Profimedia Images

Meme Stoica a vorbit despre noul atacant de la FCSB, despre care spune că nu are cum să fie la un nivel foarte bun, pentru că înainte de a veni în România, a avut o perioadă în care nu s-a pregătit trei luni de zile. Managerul general de la FCSB a mai declarat că Gigi Becali a fost nerăbdător să îl vadă la treabă pe atacant, deși acesta încă nu era apt de joc.

,,Vukusic nu s-a antrenat două luni și jumătate deloc, înainte să vină la noi. El a fost golgheterul campionatului sloven, apoi au fost niște probleme între el și conducere. A fost lăsat liber în ultima clipă, n-a jucat, a venit total nepregătit.

Mihai Stoica

Ca de obicei, cineva n-a avut răbdare cu Vukusic, dar astea se întâmplă și în campionatele puternice, uite cum Dennis Man a intrat la Parma imediat după transfer, nici nu se antrenase cu echipa.”, a spus Meme Stoica, pentru Digisport.

Trei meciuri a jucat Ante Vukusic până acum pentru FCSB, însă niciodată mai mult de o repriză. La ultimul meci nu a fost în lot, din cauza unei accidentări, după cum a mărturisit Mihai Stoica.

450.000 de euro este cota atacantului croat, potrivit transfermarkt.com.

vukusic

Citește și Ante Vukusic a rupt tăcerea și a vorbit despre relația cu Gigi Becali! Ce a declarat croatul în presa din străinătate

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News