Mărturisile unui dinamovist din momentul infarctului suferit de Neagoe pe banca tehnică: „Doar mă rugam atunci!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 16 decembrie 2020, ora 16:34,
dinamo 1
dinamo 1

Antrenor al formației din Ștefan cel Mare la acea vreme, Eugen Neagoe a suferit un infarct în timpul partidei din Liga 1, Dinamo București – Universitatea Craiova, meci disputat pe 22 iulie 2019!

Dinamo a trăit adevărate clipe de coșmar în cea de-a doua etapă a sezonului 2019-2020 din Liga 1. Eugen Neagoe, omul de pe banca „câinilor” în acel start de campionat, a îngrozit pe toată lumea în momentul în care și-a pierdut cunoștința. Ulterior, tehnicianul în vârstă de 53 de ani a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca, iar starea sa a început să se înrăutățească.

Fostul jucător al lui Dinamo, Laurențiu Corbu (26 de ani), a rememorat evenimentul care a ținut cu sufletul la gură pe toată lumea și a mărturisit că s-a gândit doar la ce este mai rău. Actualul fundaș al Chindiei se ruga doar ca Eugen Neagoe să fie bine și să își revină din acea stare.

„Când a fost momentul infarctului cu Eugen Neagoe eram în tribună și am venit repede să văd ce se întâmplă. Tot ce am făcut a fost să mă rog.

Mă rugam să nu se întâmple un nou moment Ekeng…Patrick Ekeng a fost colegul meu de cameră în cantonamentul dinaintea tragediei!”, a declarat Corbu, potrivit Pro Sport.

Ulterior, apărătorul dreapta a vorbit și despre ghinioanele pe care le-a avut de-a lungul carierei din cauza accidentărilor, dar și despre ajutorul primit din partea agentului Anamaria Prodan.

„Am avut noroc la multe accidentări din carieră. Am trecut peste ele și e bine că acum sunt sănătos.

Anamaria Prodan m-a ajutat cu contractul la St. Mirren. Eu aveam un salariu modest la Dinamo, 2500 de dolari. Aveam, e adevărat, niște bonusuri care puteau să-mi crească veniturile”, a mai spus Corbu.

Citește și Fotbalistul care a refuzat Ludogorets pentru a veni în Ștefan cel Mare: “M-au urmărit două luni, dar am ales Dinamo!”

dinamolaurentiu corbudeclaratiieugen neagoeliga 1realitatea