Marius Vizer a facilitat o PREMIERĂ în sportul mondial

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 06 noiembrie 2018, ora 13:40,
Vizer
Vizer

Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, a reușit să faciliteze, prin negocieri diplomatice, participarea delegației Israelului sub drapelul naţional într-o ţară din Golf. Premiera mondială s-a întâmplat la Abu Dhabi Grand Slam.

La competiția din Emiratele Arabe Unite au participat 372 de judoka, 230 la masculin și 142 la feminin, din 64 de țări.

Pentru prima dată, o echipă națională a Israelului a concurat sub steagul alb-albastru cu Steaua lui David într-o țară arabă. Tot în premieră mondială, unui judoka israelian care a câștigat medalia de aur i s-a intonat imnul de stat într-o țară arabă.

Tensiunile politice și religioase din regiune datează de 71 de ani, de când a luat ființă statul Israel. În prezent, conflictul major este generat de statutul Ierusalimului și cererile Autorității Palestiniene.

Ministrul Culturii și Sportului din Israel, Miri Regev, și-a medaliat compatriotul în Emiratele Arabe Unite.

„Am plâns că steagul nostru era sus și imnul nostru s-a auzit pentru prima oară într-o țară arabă. Marius Vizer stătea alături de mine și, de asemenea, a vărsat o lacrimă. Era atât de emoționant să vedem că domnia sa a fost atins de emoțiile noastre. Am făcut istorie! Marea noastră victorie de la Abu Dhabi nu se limitează la judo”, a declarat Miri Regev (foto, în albastru) pentru presa israeliană.

Potrivit tracknews.ro, prin reciprocitate, sunt mari şanse ca israelienii să acorde acelaşi drept sportivilor palestinieni, ceea ce înseamnă un pas uriaş pentru relaţiile din regiune.

Presa internaţională a relatat pe larg importanţa rezultatelor obţinute de judo de sub comanda lui Marius Vizer pentru relaţiile din Orientul Mijlociu.

La Grand Slam-ul de judo de la Abu Dhabi, Marius Vizer, Miri Regev și Moshe Ponte (președintele Federației de Judo din Israel) au semnat documentele pentru organizarea în premieră a unui Grand Prix de Judo în Israel, în vara anului 2019.

Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo din 2007, va împlini miercuri 60 de ani, „prilej cu care Federația Romană de Judo îi urează ‘La mulți ani’ și îi mulțumește pentru sprijinul constant”.

judoabu dhabimarius vizeremiratele arabe unitepremiera mondialaisraeldrapel nationalgolf