Marius Şumudică, impresionat de ce a găsit la CFR Cluj: „N-am întâlnit în viaţa mea aşa ceva!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 10 iunie 2021, ora 08:39,
MARIUS ȘUMUDICĂ
MARIUS ȘUMUDICĂ

Tehnicianul român în vârstă de 50 de ani a devenit noul antrenor al celor de la CFR Cluj, după ce a perfectat o înţelegere cu şefii campioanei valabilă pe două sezoane!

După ce a semnat cu gruparea din Gruia, Marius Şumudică a declarat că a avut oferte şi din Arabia Saudită, însă a primat seriozitatea celor de la CFR Cluj. Înainte de a ajunge la echipa patronată de Neluţu Varga, ,”Şumi” a fost aproape de a semna şi cu FCSB, însă totul a căzut în ultimele momente.

Acum, după primele interacţiuni la Cluj, Şumudică spune că nu a văzut pe nicăieri în România, un club atât de bine structurat. Acesta a mărturisit că toată lumea de la formația ardeleană lucrează la cel mai profesionist mod, iar acest lucru l-a impresionat încă din primele zile.

„Azi (n.r. miercuri) am făcut primul antrenament. Sunt jucători cărora le-am dat o săptămână liberă, că au fost angrenați la naționale. Aveau nevoie de o pauză și fizic, și mental. Îți spun că am lucrat în străinătate patru ani, am lucrat în România și am luat campionatul cu Astra, am fost la Rapid, Bistrița și la alte echipe, dar eu nu am văzut în viața mea un club atât de bine structurat.

Nu ar fi trebuit să spun lucrurile astea pentru că pun presiune singur pe mine. Nu am întâlnit în viața mea atâția oameni profesioniști, condiții, un președinte care, săracu, eu nu înțelegeam de ce e așa slab, dar mănâncă o dată pe zi, toată ziua e la stadion, de dimineața până seara nu știe altceva decât fotbal.

Și toți care sunt angrenați, marketing , birouri, tot, deci toată lumea e super profesionistă, te simți respectat, există o coeziune aici.”, a declarat Marius Şumudică, pentru Digi Sport.

Șumudică era liber de contract din februarie, atunci când s-a despărțit de Rizespor. De-a lungul carierei sale, tehnicianul a mai antrenat echipe precum Gloria Bistrița, Kavala, U Cluj, Rapid, Vaslui, Braşov, Concordia, Astra Giurgiu, Kayserispor, Al Shabab și Gaziantep.

Citește și Un fost Balon de Aur, despre miscările de trupe de la CFR Cluj: “Schimbările sunt normale”

declaratiirealitateacfrsumudicaliga 1