Marius Șumudică, clipe de groază în Arabia Saudită: ”Ne-a zdruncinat. Asta e meseria”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 16 martie 2019, ora 14:00,
Sumudica
Sumudica

Al Shabab, echipa antrenată de Marius Șumudică, a obținut doar un egal în deplasare cu Al-Ettifaq, scor 1-1, în etapa a 24-a din campionatul Arabiei Saudite.

”Șumi” a dezvăluit cea mai recentă experiență pe care a trăit-o. Antrenorul a explicat că a avut emoții din cauza unei furtuni de nisip: „Ieri am trăit aşa, nişte clipe de groază, am zburat de la Riad la Dammam, un zbor incredibil având în vedere că era o furtună de nisip, n-am trăit în viaţa mea, ne-a zdruncinat, în subconştient având şi ce s-a întâmplat cu un avion acum vreo 6-7 zile când a căzut prin Etiopia sau nu ştiu unde. Asta e viaţa, asta ne e meseria, trebuie să ne deplasăm şi să jucăm.” a declarat Marius Șumudică la aeroport, potrivit TelekomSport.

Al Shabab ocupă locul 3 în clasament după 24 de etape.

declaratiiclipe de groazamarius șumudică