Marius Șumudică a dezvăluit motivul pentru care nu a acceptat să preia Petrolul Ploiești: „Nu sunt Guardiola!”
Petrolul Ploiești l-a demis pe Florin Pîrvu și este antrenată în prezent de Florin Stângă. Clubul l-a dorit pe Marius Șumudică, cel care a fost chemat la propriu și de fanii echipei.
Tehnicianul a dezvăluit ce l-a făcut să refuze totuși propunerea. Iată ce a spus Șumudică despre echipa din provincie.
„Nu sunt Guardiola!”
„Și azi dimineață m-au sunat. De la Petrolul, nu stau să mă ascund… Au venit suporterii la mine acasă… Au venit în fața casei, am vorbit cu liderii, m-au sunat și suporterii. Au început să-mi scandeze numele.
În fine… Lucruri frumoase care te mișcă. Dar în momentul ăsta nu sunt pregătit să preiau nicio echipă până la vară.
Mi-e un pic jenă de Marian Copilu. Am colaborat bine la CFR, dar nu sunt pregătit și nu pot să mă duc să antrenez o echipă o lună și jumătate. Neștiind ce se va întâmpla acolo. Nu sunt antrenorul care să mă duc și să antrenez o lună și jumătate, Petrolul. Cu tot respectul, este un brand.
Vă spun ceva! Eu mă duceam la Petrolul acum. Mă duceam! Dar aflând în ultima clipă că ei nu au licența pentru cupele europene… Eu voiam să joc barajul!
M-aș fi dus cu mare plăcere și încercam să prind locul 7-8. Să am o șansă să joc un baraj. Așa se duce Șumudică la Petrolul. OK! Îi ia de pe locul 10, ce să fac cu Petrolul mai mult de-atât. Pot să fac mai rău, ferească Dumnezeu! Nu merge treaba, că nu sunt Guardiola. Mă duc pentru o lună jumate să ce?!
Dacă ar fi fost vreo echipă de play-off și cu șanse reale de a se bate la un trofeu… Așa nu. Îmi pare rău, dar în momentul de față…
Am muncit mult, șapte ani am antrenat în străinătate. Cu tot respectul, dar în momentul de față ar fi dificil să antrenez o echipă de playout”, a dezvăluit Marius Șumudică, conform GSP.