Marius Niculae, revenire de senzație în fotbalul românesc! Unde va juca

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 21 martie 2019, ora 14:44,
marius niculae
marius niculae

Marius Niculae (37 de ani) va reveni pe terenul de fotbal, după o pauză de aproape patru ani. Atacantul s-a înţeles cu CS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea, din Liga a 4-a.

Potrivit site-ului sport.ro, ‘Săgeată’ a acceptat propunerea lui Nicolae Badea și va încerca să revină la o condiție fizică optimă.

Marius Niculae s-a retras din fotbal în 2015, când evolua pentru Dinamo București în Liga 1, pe fondul mai multor accidentări.

În Liga a 4-a, Marius Niculae va da piept cu CSA Steaua, antrenată de către Marius Lăcătuș. În acest eșalon mai evoluează jucători cu meciuri multe în Liga 1: Epaminonda Nicu (Progresul 2005), Hristu Chiacu și Stelian Stancu (ambii de la Carmen București).

Un titlu al Ligii 1, trei Cupe ale României și o Supercupă a câștigat Marius Niculae cu Dinamo. A mai jucat pentru Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz, Inverness, Kavala, FC Vaslui, Shandong Luneng, Hoverla și Șanliurfaspor.

Niculae a strâns 42 de selecții și 15 goluri pentru echipa națională.

marius niculaedinamocs dinamoliga 4revenirejucatorfotbal