Marius Copil a fost eliminat în primul tur la Wimbledon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 03 iulie 2018, ora 19:09,
Marius Copil-Wimbledon
Marius Copil-Wimbledon

Tenismenul Marius Copil (locul 94 ATP) a pierdut meciul împotriva olandezului Robin Haase (locul 43 ATP), scor 6-7 (0), 5-7, 6-4, 6-7 (4), în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.

Partida a durat trei ore. Românul a reușit 26 de ași și a cedat serviciul doar de trei ori.

După primele două seturi, Copil a dat semne de revenire și părea că va trimite meciul în decisiv. În setul patru, Marius a făcut break în primul game, dar a fost egalat la trei. Diferența s-a făcut în privința numărului de erori, românul greșind mai mult.

Marius Copil (27 de ani) a fost jucătorul mai agresiv, dar a greșit foarte mult. Arădeanul a avut 67 de lovituri câștigătoare și 46 de erori neforțate.

Marius Copil nu a trecut niciodată de primul tur la Wimbledon. După eliminarea lui, România rămâne fără reprezentant pe tabloul masculin al competiției pe iarbă din Marea Britanie.

Pentru participarea la acest turneu de Mare Șlem, Marius Copil va primi 10 puncte în clasamentul mondial și 44.011 de euro.

primul turcopilrobin haasewimbledoniarbămarius copil