Mario Camora, mesaj clar după victoria cu Clinceni: „Vrem să câștigăm al patrulea campionat la rând!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 mai 2021, ora 19:22,
Camora
Camora

Căpitanul celor de la CFR Cluj, Mario Camora, a vorbit la finalul partidei cu Academica Clinceni, câștigată de echipa sa cu scorul de 1-0!

Ardelenii au plecat cu toate cele trei puncte din duelul cu ilfovenii, după succesul la limită obținut în urmă cu puțin timp. Ca urmare a acestui rezultat, CFR Cluj se distanțează la cinci puncte de FCSB, ocupanta locului secund și principala contracandidată la câștigarea campionatului.

Mario Camora, căpitanul ardelenilor, a oferit prima reacție după duelul din runda a șasea a play-off-ului Ligii 1 și consideră că în ciuda orei, dar și a căldurii din partida cu Clinceni, atât el, cât și colegii săi, au dat dovadă de atitudine și dăruire și au făcut totul pentru a obține victoria. Ulterior, Camora a prefațat și duelul din etapa viitoare, cu Sepsi Sf. Gheorghe, și a mărturisit că va fi o confruntare la fel de dificilă ca și precedentele.

cfr camora

„Acum trebuie să ne odihnim pentru următorul meci pe care îl vom avea și trebuie să îl câștigăm. E normal să fie nervozitate, toată lumea vrea să câștige. E bine că avem această dorință de a câștiga, dar este greu cu acest program din trei în trei zile. Echipa a răspuns bine, are atitudine, a fost un meci disputat la ora 17, pe o căldură mare, dar contează că am obținut cele trei puncte.

S-a văzut în fiecare meci pe care l-am jucat la Sepsi cât de greu a fost, e o echipă care a fost de fiecare dată peste noi, deci nu aș vrea să intru în discuții despre acest subiect. Jucăm fiecare meci cu gândul de a ne îndeplini obiectivul și de a câștiga al patrulea campionat la rând!”, a spus Mario Camora, la finalul meciului cu Clinceni.

Citește și VIDEO | CFR Cluj, victorie la limită pe terenul Clinceniului! Ardelenii rămân lideri și după această rundă

 

liga 1cfr clujrealitateadeclaratiicamora