Marinescu și Blănaru, vânați de rivali! Unde puteau ajunge cei doi petroliști

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 septembrie 2019, ora 15:41,
petrolul marinescu echipa
petrolul marinescu echipa

Laurențiu Marinescu și Ștefan Blănaru au fost pe lista lui Nicoale Dică, la FC Argeș. Piteștenii nu și-au permis însă să le plătească salariile, susține Dică. 

La Pitești sunt tensiuni mari, iar primarul Cornel Ionică e supărat pe Dică.

Am făcut absolut tot ce s-a putut să asigurăm cele mai bune condiții. Asigurăm finanțarea atât cât a cerut echipa, deci niciun fel de lipsuri. Antrenorul, care este suveran, a avut mână liberă să facă ce a vrut el, transferuri și ce-a mai făcut. Are toate condițiile. A plecat la Horezu cu somn, cu odihnă și ne-am întors bătuți. Este o rușine!”, spus primarul, potrivit stiridepitesti.ro.

Nicolae Dică a replicat, amintind că a avut pe listă mai mulți jucători, printre care doi joacă acum la Petrolul, iar unul a evoluat în sezonul trecut pentru echipa ploieșteană.

Nu știam că am buget așa de mare ca să-mi permit jucători de 4000, 5000 de euro ca alte echipe de genul Cluj, Petrolul, Chiajna, UTA. Eu m-am încadrat în bugetul pe care l-am primit, iar cu banii aștia am adus jucători care au acceptat salarii mici. Păi nu vorbisem și eu cu Marinescu, cu Blănaru, cu Pușcaș…nu am putut să le dau banii pe care îi primesc de la alte echipe. Domnul primar trebuia să spună că pot să aduc și eu jucători scumpi, nu am știut…Nu vreau să vorbesc mai multe, vreau să ies din starea asta.”, a declarat Dică.

Marinescu și-a prelungit în vară contractul cu Petrolul. Blănaru a sosit la finalul lunii august la Ploiești, iar Cristian pușcaș a evoluat pentru lupii galbeni în returul sezonului trecut, trecând, în vară, la UTA.

dicablanarupetrolulfc argeșMarinescu