Marian Aliuță, direct afectat de criza coronavirusului: „Văd un blocaj de aproape un an”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 16 aprilie 2020, ora 16:13,
aliuta
aliuta

Fostul fotbalist este un important jucător pe piața imobiliară, iar perioada critică pe care o traversează inclusiv sectorul construcțiilor a schimbat planurile multor dezvoltatori. 

Aliuță face o predicție în privința tendințelor care vor influența planeta pe termen mediu.

„În construcții, eu văd un blocaj la 7-10 luni, un an, după care lucrurile se vor debloca. Prețurile vor scădea. Oamenii care au bani să cumpere un apartament vor aștepta o vreme sperând că prețurile o vor lua în jos. Probabil, în perioada asta de blocaj vor fi prețuri mai scăzute cu 15 la sută.

Mă afectează și pe mine. Avem o construcție finalizată și una în derulare. În perioada asta, am mai lucrat, mai greu, pentru că unii muncitori din satele din jurul Bucureștiului nu prea vin. Nu ne vom opri de construit. Când terminăm, probabil o să închiriem apartamentele până se deblochează lucrurile” a povestit Aliuță pentru gsp.ro.

Fostul mijlocaș e de părere că activitățile normale nu trebuiau oprite, în ciuda amenințării.

„Cred că toți avem în cap că e o manipulare din partea celor care au creat acest virus. Totuși, există teama. Eu cred că e un virus mai puternic, dar nu în așa măsură încât să nu poți să lucrezi. Trebuie să mergem înainte, altfel se duce de râpă totul.Trebuie să luptăm cu virusul ăsta. Eu cred că după Paște va trece totul.  

Sunt țări care își derulează activitatea în proporție de 70 la sută. Acolo nu este virus? Dacă nu ieșim în mai și ieșim în iunie, va fi la fel. Văd că la noi nu sunt atât de multe cazuri. Noi, ca popor, suntem puternici. Am trecut prin multe și suntem căliți. Și suntem și protejați, suntem un popor credincios”, a adăugat Aliuță.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Fotbalul poate reveni mai rapid decât ne-am așteptat: ”Liga 1 se poate relua!”

construcţiialiuțăcoronavirus