Marele regret al lui Costel Enache după egalul cu UTA! Ce spune de meciul cu Turris

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 15 iulie 2020, ora 21:12,
enache
enache

Costel Enache, antrenorul Petrolului, a declarat la finalul meciului cu UTA Arad că nu are nimic să le reproșeze fotbaliștilor săi.

UTA Arad a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din prima etapă a play-off-ului ligii secunde.

„Eram în situația de a recâștiga câteva puncte, nu mai țineam cont cu cine jucăm, deși ne respectăm orice adversar. N-am reușit să punem în practică tot ce ne-am dorit.

Eu n-am ce să le reproșez băieților, acest punct ne menține matematic în lupta pentru promovare.

Am încercat ca ideea de bază să fie unitatea de grup, să nu aducem staruri. Am menținut legătura tot timpul cu jucătorii (n.r. – depistați pozitiv cu Covid -19), dar situația actuală ne-a transmis energii negative.

Mai grav e că ne afectează mental. Sper să dea maximum din ce pot elevii mei, etapa viitoare, cu Turris. Cu toții am declarat că meciul cu Turris e o nouă finală, așa cum sunt toate meciurile din acest play-off”, a declarat Costel Enache, la finalul remizei cu UTA.

Etapa viitoare, Petrolul va întâlni formația Turris Turnu Măgurele.

Citește și • ”Motor” pentru o repriză! ”Lupii galbeni”, doar egal cu UTA Arad!

liga 2petrolul ploiesticostel enache