Marele anunț a fost făcut! Când va fi gata ”bijuteria” din Giulești

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 05 ianuarie 2021, ora 17:34,
stadion rapid 2
stadion rapid 2

Rapidiștii au primit o veste excelentă: stadiul fizic al lucrărilor la viitoarea arenă este de 55%, iar ”bijuteria” din Giulești va fi gata până la finele lunii mai.

Proiectul este în întârziere faţă de celelalte două stadioane inaugurate deja – Ghencea şi Arcul de Triumf.

Capacitatea noului stadion din Giulești va fi de aproximativ 14.000 de locuri, iar valoarea lucrărilor este de 33.5 milioane de euro.

Scaunele de pe noul stadion din Giuleşti vor forma în tribune şi peluze numele echipei Rapid, anul 1923, când a fost fondat clubul ‘alb-vişiniu’, dar şi sigla.

Astăzi, 5 ianuarie, suflarea rapidistă a primit o veste excelentă. Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a anunțat că viitoarea arenă a giuleștenilor va fi gata până la finele lunii mai.

”M-am bucurat să constat că se lucrează în ritm susținut pe arena din Giulești și am fost asigurat de constructori că aceasta va fi finalizată până la sfârșitul lunii mai, astfel încât stadionul să poate fi redat în condiții optime bucureștenilor și, în același timp, pentru a ne onora obligațiile asumate pentru derularea Campionatului European de Fotbal din această vară.” – Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Stadiul fizic al lucrărilor este de 55%:
  • au fost finalizate lucrările la suprastructură
  • structura metalică de rezistență a acoperișului este aproape finalizată
  • sunt în stadiu avansat lucrările privind montajul învelitoarei metalice a acoperișului
  • se execută lucrări la fațada exterioară
  • se realizează compartimentări în interior
  • se lucrează la instalațiile sanitare, electrice, de ventilație etc
  • au început lucrările de realizare a stratului suport pentru viitoarea suprafață de joc a arenei

La fel ca stadioanele Steaua și Arcul de Triumf, Rapid Arena va găzdui antrenamente oficiale ale echipelor naţionale participante la EURO 2020. Competiția a fost amânată pentru vara acestui an, din cauza pandemiei de coronavirus.

Vezi și VIDEO | Rapid a reușit a doua achiziție a iernii: “Super transfer pentru consolidarea locului 9”

giulestirealitatearapidstadion