Marea dorință a Simonei Halep în 2021: ”Asta este mai important decât un turneu de Grand Slam”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 13 aprilie 2021, ora 14:59,
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep nu va face deplasarea la Cluj-Napoca pentru a participa la FED Cup din cauza unei accidentări și a rămas la București pentru a se recupera.

După două săptămâni de pauză forțată și retragerea de la FED Cup din cauza problemelor medicale, fostul lider mondial și-a reluat antrenamentele alături de Darren Cahill pentru a pregăti sezonul de zgură.

Rămasă la București, Simona Halep a dezvăluit care este principalul ei obiectiv în 2021, un obiectiv chiar mai important decât cucerirea unui trofeu de Grand Slam, având în vedere faptul că anul acesta vor avea loc Jocurile Olimpice de la Tokyo.

simona

„Sper să primesc steagul şi sper să deschid Jocurile Olimpice cu steagul în mână. Sper să câştig o medalie, este obiectivul principal. Cred că va fi deosebit, aşa cum a fost şi la Fed Cup, când am jucat semifinala. Pentru mine, să joc pentru ţară e foarte important şi foarte plăcut. Sper să fiu aptă, să pot să câştig meciurile şi să aduc o medalie ţării.

Anul acesta, da, o medalie olimpică este mai importantă decât un turneu de Grand Slam. Este obiectivul principal, dar, în general, ambele sunt pe acelaşi plan. Nu vreau să pun niciun obiectiv mai jos, pentru că medalia olimpică e pentru ţară, ceea ce mă împlineşte foarte mult, iar restul obiectivelor sunt individuale, pentru persoana mea, mă împlinesc ca sportiv”, a spus Simona Halep.

Pentru Halep va urma turneul de la Stuttgart, programat în perioada 19-25 aprilie.

CITEȘTE ȘI –>> Simona Halep, din nou pe teren. Tratamentul “minune” primit de Darreh Cahill

realitateagrand slamJO tokyosimona halepobiectiv