Marcel Răducanu, impresionat de reuşita unui jucător român: ,,O să fie convocat şi la naţională”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 28 martie 2021, ora 21:01,
Marcel Răducanu
Marcel Răducanu

Marcel Răducanu, fost internaţional român, se bucură de reuşita unui tânăr jucător, care tocmai a semnat cu o fostă câştigătoare de Liga Campionilor.

Denis Crişan, fotbalist de doar 14 ani, a semnat cu PSV Eindhohen, iar Marcel Răducanu îl cunoaşte foarte bine pe jucător de la Timişoara şi din Germania.

Crescut de U Cluj Luceafărul, Crişan a semnat sâmbătă cu PSV, însoţit de tatăl său. Răducanu este de părere că fotbalistul este de mare viitor şi cu siguranţă va fi chemat şi la naţionalele de juniori ale României.

,,Pe Denis îl știu de vreo patru ani. Ne-am întâlnit la Timișoara, unde organizam cantonamente de câte-o săptămână. Apoi a început să vină și-n Germania, la școala mea din Dortmund, cam de cinci, șase ori pe an, cel puțin. Stătea trei, patru zile, îl antrenam și pleca. Ultimul an l-a petrecut în Olanda și așa a ajuns în atenția celor de la Academia lui Eindhoven.

 

Este genul de fotbalist de stradă, un decar foarte tehnic, dar în același timp disciplinat și cu atitudine. Își dă adversarii cap în cap, așa-i zăpăcește pe teren. Fără îndoială, este un nume pentru România. Le-am spus și celor de la Federație despre el, lui Gheorgiță Geolgău. A fost și l-a văzut de câteva ori, l-a plăcut foarte mult și acum așteaptă să se înființeze naționala U15 ca să-l selecționeze.„, a declarat Marcel Răducanu, pentru GSP.

În 2019, Denis Crişan a fost desemnat cel mai bun jucător de la Mondialul pentru copii U12 „Danone Nations Cup”, care a avut loc la Barcelona.

Citeşte şi EXCLUSIV | Marcel Răducanu se amuză: ”Mamă, ce grupă ”grea” pentru nemți! Vorbim doar de locul doi!”

denis crisanmarcel raducanurealitateapsvLuceafarul