Mandanda are planuri mari la Dinamo: ”Sezonul viitor vrem să câștigăm Cupa și campionatul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 10 aprilie 2019, ora 16:34,
Mandanda cafea
Mandanda cafea

Parfait Mandanda, 29 de ani, a vorbit despre planurile dinamoviștilor pentru viitorul sezon și despre relația cu Harlem Gnohere.

Portarul lui Dinamo a explicat că formația din Ștefan cel Mare își dorește să câștige Cupa României și campionatul sezonul viitor. Mandanda a dezvăluit că Mircea Rednic le amintește periodic ”câinilor” de aceste obiective.

”Nu e ciudat, situația e cât se poate de normală, eu trebuie să mă adaptez la joc, la campionat. E datoria mea, voi face tot ce ține de mine pentru ca Dinamo să crească, să devină tot mai bună. Să jucăm în play-out nu e situația ideală, nu e locul nostru acolo. Pentru sezonul viitor, Mister ne-a spus că vrea să câștigăm Cupa și campionatul.

FOTO- FC Dinamo

Ne spune periodic, vrea să ne obișnuiască, să ne facă să conștientizăm unde ne aflăm acum și unde trebuie să ajungem. E un bun motivator. Rednic a spus că anul viitor Dinamo ar trebui să se bată la titlu. Cred că e posibil, totul depinde de noi să muncim la antrenamente pentru a îndeplini acest obiectiv. Cu toții ne dorim asta. Rednic ne pregătește deja pentru sezonul viitor, cu toții ne dorim asta.” a declarat Mandanda pentru Gazeta Sporturilor.

Portarul formației din Capitală a mai vorbit și despre relația pe care o are cu Gnohere, jucătorul FCSB-ului: ”Vorbesc des cu Harlem, ne și vedem des, locuim aproape unul de celălalt. Prietenia e prietenie, fotbalul e fotbal. Mă ajută să mă adaptez. Aș putea juca alături de Harlem, dar la Dinamo, nu la Steaua. (râde) Dacă vrea să vină la Dinamo, e bine-venit.” a mai spus fotbalistul pentru sursa citată.

400.000 de euro este cota de piață a portarului, potrivit transfermarkt.com.

Parfait Mandandaliga 1dinamodeclaratii