Mai ajunge sau nu Chindriș la FCSB? ”Telenovela asta va avea și un sezon doi!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 05 mai 2020, ora 23:42,
chindris
chindris

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a vorbit, din nou, despre transferul lui Andrei Chindriș (21 ani) la FCSB.

Nemulțumit de cum au decurs discuțiile înainte de Paște, Gigi Becali a scăzut oferta pentru internaționalul de tineret la 400.000 de euro.

Patronul formației moldave a dezvăluit că a discutat cu Chindriș, al doilea căpitan al echipei sale, iar acesta nu este convins că vrea să îmbrace tricoul FCSB-ului.

Iftime a precizat că ”perla” sa mai are și alte oferte și s-a amuzat de situația creată, explicând că ”telenovela” transferului tânărului fundaș ”va avea și un sezon doi”.

„Am vorbit cu el, Andrei este și al doilea căpitan al echipei, așa că i-am explicat un pic câteva lucruri. Nu-l pot forța, dar nici să-l îndrum nu pot. Eu m-am purtat diplomatic cu jucătorii.

Chiar dacă am o ofertă bună de la FCSB, jucătorul nu este convins că vrea să meargă acolo. Mai are și alte oferte și cred că asta îl face să se mai gândească. El până în vară nu vrea să semneze cu nimeni. E foarte matur, el vrea să demonstreze că poate juca fotbal. Cu siguranță acum este jucătorul Botoșaniului iar la telenovela asta.. va avea și un sezon doi.” a declarat Valeriu Iftime la Digi Sport.

valeriu-iftime

800.000 de euro este cota de piață a fundașului central, potrivit transfermarkt.com

27 de apariții a bifat internaționalul de tineret pentru FC Botoșani în actualul sezon, în toate competițiile.

Citește și Pițurcă, sfat pentru Florinel Coman: ”Cel mai important e să plece unde câştigă bani mulţi!”

fcsbAndrei Chindriștransfervaleriu iftimedeclaratiifc botosani