Lupta în Liga 2 continuă! Giuleștenii au găsit o alternativă pentru situația în care se află sportul românesc

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat joi, 19 martie 2020, ora 17:25,
rapid fani
rapid fani

La finalul acestei săptămâni, Rapid ar fi trebuit să joace, în Regie, meciul din etapa a 26-a a Ligii 2, cu Campionii FC Argeş, dacă pandemia nu ar fi suspendat competiţia cel puţin până la mijlocul lunii mai.

În această perioadă este recomandat populaţiei să rămână în casă, iar rapidiştii au găsit o alternativă prin care să rămână conectați la fotbal, dar și să își tină suporterii. Meciul dintre Rapid şi Argeş se va juca, însă în mod virtual, pe FIFA 20 Pro Clubs. Modul acesta de joc permite fiecărui jucător al rapidului să controleze un caracter unic din jocul virtual.

Meciul din Regie ar fi trebuit să se joace sâmbătă, de la ora 12:00, însă cel virtual a fost amânat cu o zi, pentru duminică, 22 martie, de la ora 12:00.

”Campionatul s-a oprit, competiţia e în pauză forţată.
La fel ca şi voi, ne e greu fără fotbal, fără băieţi, fără Rapid. Aşa că am decis să continuăm competiţia. Virtual, dar alături de voi şi, mai ales, împreună cu voi.
De fapt, ne-am gândit că ar fi bine să vă implicaţi în competiţie!Lucrurile n-au mers exact cum ne-am aşteptat în debutul returului, aşa că poate ar fi o idee bună să preluam puterea noi, suporterii.

Să facem echipa, să stabilim tactica si aşezarea în teren. Să le explicăm noi baietilor ce si cum sa joace. Ce ziceti?În fiecare week-end, începand cu duminica aceasta, vom avea meci.Virtual, cu ajutorul baieţilor de la ESports Rapid Bucureşti. Pentru ca baieţii noştri să nu-şi iasă din formă şi să nu piardă ritmul de competiţie, i-am „transferat” in corpore în echipa vişiniilor de la Rapid ESports. Primul meci, contra celor de la FC Argeş”, au comunicat oficialii Rapidului, într-o postare pe Facebook.

☑️ Tu alegi echipa Rapidului pentru meciul de FIFA 20 Pro Clubs, cu FC Argeș, de duminică, ora 12:00, iar primul post…

Publicată de FC Rapid 1923 pe Joi, 19 martie 2020

Fanii Rapidului fac treaba lui Dan Alexa. Prin vot, pe pagina de Facebook a clubului, fanii vor stabili jucătorii care vor fi prezenţi în primul ”11”. Aceștia au ales deja sistemul de joc (4-3-3), iar Alexa va trebuie să vorbească în numele lor, înainte de meci şi după meci, la cald.

De asemenea aceștia se pot implica și financiar. Rapid le-a pus la dispoziţie posibilitatea de a cumpăra bilete la meciul virtual, prețul unui tichet fiind de 5 lei.

☑️ Tu alegi echipa Rapidului pentru meciul de FIFA 20 Pro Clubs, cu FC Argeș, de duminică, ora 12:00, iar acum este…

Publicată de FC Rapid 1923 pe Joi, 19 martie 2020

CITEȘTE ȘI: Un fost mare rapidist iese la atac: ”Când vrei să scapi de cineva, îl pui antrenor!”

fc rapidFIFA 20 Pro Clubsfc argeșfifa 20liga 2