Lupta dintre echipa Armatei și FCSB, văzută prin ochii unei legende: „Unii o consideră Steaua, e treaba lor!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 martie 2020, ora 19:52,
fcsb-steaua
fcsb-steaua

Gabi Balint (57 de ani) a vorbit despre noul stadion care se construiește în Ghencea și despre lupta care se duce în FCSB și CSA Steaua.

Fostul mare atacant al Stelei a reiterat că simpatizează cu echipa Armatei și că nu se simte reprezentat de echipa patronată de Gigi Becali, FCSB.

„Abia aștept să fie gata stadionul Steaua. Arată frumos, din ce am văzut în presă. Oricum mie îmi vor rămâne imaginile din camerele de la tribuna a doua unde stăteam la început, unde făceam cantonamentul, bucătăria, clubul. culoarul de la etaj cu pozele marilor fotbaliști. Meciurile, sigur, golurile marcate acolo. Gazonul cel mai bun din țară, întreținut de nea Rudi, emblema desenată de acesta la mijlocul terenului. Puțini se mândresc cu asemenea amintiri, mai ales că am ajuns ce am visat. Când eram mic jucam fotbal în apartament cu minge făcută din ciorapii mamei. Loveam peretele din care venea acea așa zisă minge pe care o șutam în ușă, care devenise poartă.

Mă feresc să vorbesc de Steaua și FCSB. Pentru că suporterii sunt împărțiți și dacă vorbesc de unii se supără ceilalți. Împărțirea aceasta e dureroasă, dar nu e vina mea. Nu eu decid dacă FCSB trebuie să joace și ea în Ghencea. Eu știu că sunt apropiat de clubul Armatei, acolo am jucat eu, la Steaua. Nu mă identific și nu mă voi identifica niciodată cu FCSB. Nu simt asta.

Unii o consideră Steaua, e treaba lor. Juridic nu așa stau lucrurile. Mă simt mai apropiat de Steaua din Liga a patra, chiar dacă promovează sau nu. Nu am ceva cu cei de la FCSB sau cu FCSB, dar nu mă simt reprezentat de ei. Niciodată. Mulți mă condamnă pentru cum gândesc. Asta e. Nu e vina mea că s-a întâmplat împărțirea. Suporterii celor din Liga a patra mi-au trimis sincera lor susținere atunci când mi-a fost greu și nu voi uita gestul lor vreodată”, a declarat Gabi Balint la Radio Sport 1.

gabi-balint

Citește și ♦ Victor Pițurcă, extrem de afectat de moartea lui Martin Tudor! „Sunt dezorientat complet”

steauafcsbGabi Balin