Petrolul Ploiești continuă să rămână liderul Seriei a III-a a Ligii 3 după victoria de astăzi, cu scorul de 2-0, pe terenul formației Flacăra Moreni.
”Lupii galbeni” au controlat partida de la un capăt la altul, elevii lui Romulus Ciobanu, tranșând lucrurile încă din prima repriză, după reușitele lui Arnăutu (18) și Ciocâlteu (20).
Istoria acestei partide s-a scris încă din startul confruntării, ”găzarii” reușind să puncteze în interval de doar două minute, de două ori, obținând, rapid un avantaj pe care a știut, mai apoi, cum să-l gestioneze până la final.Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu

Golurile au venit după faze identice, ambele avându-l în poziția de servant pe Georgian Păun, cel care a reușit două centrări de manual, expediate de pe banda stângă, pentru loviturile de cap, decisive, ale lui Arnăutu (18) și Ciocâlteu (20).

Scorul putea să ia proporții după pauză, dacă Lambru (49), Catană (84) sau Ciocâlteu (89) ar fi fost un pic mai inspiraţi la finalizare, din poziţii favorabile de gol.

Jocul a curs apoi către un deznodământ firesc, cu o echipă ploieșteană care a știut să anuleze din fașă orice încercare a gazdelor de a reintra în joc.

Petroliștii obțin trei puncte importante, înaintea unei săptâmâni în care îi așteaptă două confruntări pe ”Ilie Oană”.

Prima se va desfăşura marţi, de la ora 19.00, cu CS Tunari, iar cea de-a doua vineri, de la ora 16.00, cu Concordia Chiajna II, partide din care „galben-albaştrii” trebuie să scoată maximum posibil pentru a aborda, astfel, cu liniştea necesară duelul cu AFCM Alexandria, posibil hotărâtor în ceea ce priveşte soarta promovării.
CSM Flacăra Moreni – FC Petrolul Ploieşti 0-2 (0-2)

Marcatori: Arnăutu (18), Ciocâlteu (20).

Flacăra: Curchi – Parghel, Costache, Matei, Cernea (70 Neguţ) – Plăcintă – Neacşu (79 Rosciugă), Tocan, Negrea – Drăgan, Neguţ. Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Petrolul: Bolboaşă – Antochi, Ichim, Olaru – Lambru (70 Ţicu), Chindriş, Cl. Tudor (cpt) (15 Andor), Velisar – Ciocâlteu, Arnăutu (63 N. Popescu), Păun (70 Catană). Antrenor: Romulus Ciobanu.

Cartonaşe roşii: Plăcintă (88), Drăgan (88).

Au arbitrat: Dragoş Istrate (Bucureşti) – Marius Badea (Rm. Vâlcea) şi Alexandru Mihăilă (Rm. Vâlcea).

Observatori: Ioan Filip (Slatina) şi Andrei Simion (Bucureşti).

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu