‘Lupii’ au aflat numele ultimului adversar din Antalya. Când se joacă partida

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 februarie 2019, ora 19:41,
petrolul-pregatire
petrolul-pregatire

Petrolul Ploiesti va juca sâmbătă cel de-al doilea meci amical din cantonamentul din Antalya, cu KF Drita Gjilan, campioana din Kosovo. 

Partida va începe la ora locală 15.30 (14.30 în România), şi se va disputa pe acelaşi teren pe care s-a jucat şi amicalul precedent, împotriva macedonenilor de la FK Belasica. 

În acest sezon, Drita a jucat în preliminariile Ligii Campionilor, fiind eliminați de către Malmo (Suedia), apoi în preliminariile Europa League, eliminaţi de către Dudelange (Luxemburg).

În Turcia, luna februarie a început cu temperaturi apropiate de cele de primăvară. După antrenamentul de dimineaţă, jucătorii Petrolului au mers pe plajă. Ziua a continuat cu o vizionare şi un antrenament la sala de forţă.

Petroliştii au aflat şi numele echipei pe care o vor întâlni în ultimul meci amical din Antalya – FC Desna Cheriniv, formaţie aflată pe locul şase în clasamentul primei ligi din Ucraina.

Partida se va disputa pe 8 februarie, apoi petroliştii vor reveni în țară.

amicalkosovocantonamentpetrolulantalyaliga 2Drita Gjilanpetrolul ploiesti