Lupescu iese din nou la atac: „Burleanu minte cum respiră!” UEFA a lămurit lucrurile

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 13 aprilie 2018, ora 18:08,
Ionuţ Lupescu
Ionuţ Lupescu

UEFA a confirmat că Ionuț Lupescu nu mai lucrează pentru forul european din luna februarie, într-o scrisoare trimisă Gazetei Sporturilor, iar fostul mare jucător român a găsit prlijelul pentru a lansa un nou atac la adresa principalului său contracandidat, Răzvan Burleanu.

„UEFA a confirmat astăzi faptul că mi-am înaintat demisia din funcția de director tehnic al forului continental, atunci când am decis să candideze pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal.

Prin această luare de poziție, UEFA demontează practic acuzațiile calomnioase ale actualului președinte Răzvan Burleanu la adresa mea, emise în cadrul unei emisiuni TV din data de 12 aprilie 2018.

Este o nouă dovadă, dacă mai era nevoie de una, că domnul Burleanu minte cum respiră. Este în natura lui, așa îi este felul. La fel a mințit cu toate acuzațiile abjecte din această campanie, aruncate asupra mea, a familiei mele, a colegilor mei, a oamenilor de fotbal și a presei. Cu siguranță, membrii afiliați și-au dat seama cu cine au de-a face și, în 18 aprilie, vor elimina definitiv din fotbalul românesc acest personaj fără pricepere și fără morală, ale cărui singure rezultate în mandatul său sunt atacarea oamenilor de fotbal și calomnierea concurenților electorali . AMR 5 zile”, a fost mesajul lui Lupescu, pe social-media.

UEFA: „Lupescu nu mai lucrează pentru noi!”

„UEFA confirmă că Ioan Lupescu, Director pentru Dezvoltare Tehnică, nu mai lucrează pentru noi. În momentul în care a hotărât să candideze la FRF, ne-a comunicat decizia sa de a demisiona”, a fost mesajul UEFA.

Răzvan Burleanu a lăsat de înțeles că Ionuț Lupescu se va întoarce la UEFA, dacă pierde alegerile FRF.

Burleanu FederatieLupescu BurleanuLupescu UEFALupescuUEFA FederatieLupescu alegeri