Turcia a nimerit într-o grupă cu Franța în preliminariile pentru Euro 2020, însă Mircea Lucescu e sincer și se bucură că a scăpat de România.
Selecționerul Turciei spune că și-ar fi dat demisia dacă era adversarul tricolorilor.
"Mă bucur că nu am picat cu România. I-am spus lui Răzvan că, dacă se întâmpla asta, îmi dădeam demisia. Serios. Am spus-o și mă țineam de cuvânt. Pot să joc meciuri amicale, oficiale, nu mă lăsa sufletul. Eu știu cât de greu este să pregătești astfel de meciuri din punct de vedere emoțional, sentimental. Îmi aduc aminte meciul împotriva lui Răzvan, mi-a fost imposibil să-l pregătesc.
Așa am picat cu campioana mondială, vom vedea, au o echipă destul de tânără, cu jucători care evoluează în campioante puternice, toți joacă titulari, iar eu am jucători care nu evolueză la echipele lor de club, dar sunt foarte tineri. Îmi doresc atât de mult ca România să se califice, să vadă și România o competiție de acest nivel, sunt convins că stadionul va fi plin și voi fi alături de Contra cu sufletul și cu tot ceea ce pot da eu", a declarat Lucescu, la Pro X.
Grupa României:
Franța, Islanda, Albania, Moldova și Andorra sunt echipele peste care va da Turcia în preliminariile Euro 2020.