Lucescu, compliment pentru Ronaldo: „Dă viaţă întregii echipe!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 01 decembrie 2020, ora 23:32,
lucescu dinamo kiev
lucescu dinamo kiev

Mircea Lucescu este în faţa celei de-a doua întâlniri cu Juventus din Grupa G UEFA Champions League. Antrenorul român i-a transmis un mesaj de încurajare lui Andrea Pirlo, contestat după startul ezitant de sezon.

Cristiano Ronaldo este aşteptat miercuri seară în primul unsprezece al campioanei Italiei, după ce Pirlo l-a menajat la ultimul meci de campionat, cu Benevento, scor 1-1.

„Ronaldo are carismă, dă viaţă întregii echipe, este unul dintre acei jucători care pot face diferenţa. Este important pentru ceea ce face în teren şi pentru încrederea pe care le-o dă tuturor” – a explicat Il Luce la conferinţa de presă.

Lucescu i-a trimis şi un mesaj de susţinere lui Andrea Pirlo, antrenorul care şi-a început cariera în acest sezon pe banca „de foc” a italienilor.

„Juventus este o echipă mare, poate trimite în teren două echipe diferite la fel de puternice. Au schimbat unele lucruri, pe unele încă le perfecţionează, dar sunt sigur că va valorifica talentul jucătorilor. Cred că Juve poate câştiga Champions League, au jucători excelenţi. Fotbalul italian este şi va rămâne unul dintre cele mai importante din lume” – a explicat Lucescu.

După primele patru etape, Juventus este a doua în Grupa G, la trei puncte în urma liderului Barcelona. Dinamo Kiev şi Ferencvaros, ambele cu câte un punct, se vor lupta pentru poziţia a treia în clasament.

La Kiev, în primul meci din grupă, Juventus s-a impus cu 2-0. Dinamo Kiev – Juventus se va juca miercuri seară, de la ora 22:00.

Andrea Pirlochampions leaguedinamo kievmircea lucescucristiano ronaldojuventus