LPF și FRF, ‘mitraliate’ în direct! „Au fost două titluri luate cu japca! Cărțile erau măsluite”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 25 aprilie 2020, ora 16:13,
cfr cluj campioana 2012
cfr cluj campioana 2012

Adrian Porumboiu a lansat un nou atac asupra conducerii LPF și FRF din perioada în care a fost patron la FC Vaslui. Fostul arbitru internațional consideră că titlurile în Liga 1 nu au fost câștigate pe merit, ci cu ajutorul arbitrilor și al meciurilor trucate.

FC Vaslui a fost vicecampioana României în sezonul 2011-2012. CFR Cluj a luat titlul cu un punct avans. 

În stagiunea 2010-2011, FC Vaslui s-a clasat pe locul 3 în Liga 1, după Oțelul Galați și Politehnica Timișoara. Cu toate acestea, moldovenii au jucat în preliminariile Ligii Campionilor, după retrogradarea timișorenilor. Ulterior, au ajuns în grupele Europa League.

nicolae-stanciu-fc-vaslui

Nu sunt de acord că nu putea orașul Vaslui mai mult. Mai mult decât putea să facă oricine au făcut șmecherii care au condus FRF și LPF, pentru că titlurile s-au dat, nu s-au luat pe teren. Fotbalul a fost mediul prielnic pentru o asemenea abordare.

Ofeream nişte prime extraordinare numai ca să câștigam meciurile. Nimeni nu dădea primele pe care le dădeam eu. Era o ambiție să batem acele echipe mari care erau sub Vaslui, care au stat o perioadă lungă sub Vaslui, se bucurau dacă prindeau locul 4. Au fost două titluri luate cu japca și cu măgării incredibile de alte echipe.

Vă amintiți meciul de la Sibiu, cu portarul de la CFR care a dat pe lângă minge? Și câte și mai câte. Știam ce se întâmplă, dar nu am avut puterea să mă las și puterea să îmi dau seama că, indiferent ce aș fi făcut, cărțile erau măsluite„, a spus Adrian Porumboiu pentru ProSport.

frfLPFliga 1adrian porumboiufc vaslui