Fotbal Intern· 1 min citire

LPF, anunț categoric: ''Va începe o anchetă epidemiologică la Dinamo!''

bucurie dinamo

bucurie dinamo

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 iul. 2020, 12:27

Liga Profesionistă de Fotbal a reacționat după apariția a șase cazuri de coronavirus la Dinamo.

Șase jucători ai echipei au fost depistați pozitiv cu COVID-19 și vor intra în izolare. Aceștia vor fi retestați peste cinci zile, iar meciul de astăzi, cu Chindia, va fi amânat.

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a reacționat, după anunțul momentului în Liga 1. Acesta a explicat că meciul Dinamo - Chindia nu se va mai disputa, iar la formația din Ștefan cel Mare va începe o anchetă epidemiologică.

''Meciul de diseară se amână cu certitudine, așteptând o adresă scrisă din partea clubului Dinamo. Telefonic ne-au confirmat informația pe care o aveți și dumneavoastră cu cei șase jucători testați pozitiv.

Înțeleg că se va reface testarea pentru cei șase jucători la o altă clinică și pentru a se confirma dacă este sau nu așa.

Acei jucători au fost izolați, va începe o anchetă epidemiologică. Căutăm soluții pentru play-out, cu posibilitatea de a ne întinde, cu impact și pe baraj, în sensul că va fi într-o singură manșă.'' a declarat Justin Ștefan pentru Antena Sport.

Justin Ștefan

Citește și BREAKING NEWS | Dinamo, lovită din plin de COVID-19: șase jucători au fost depistați pozitiv!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News