LPF a admis pentru prima oară! Modificarea pregătită în culise

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 10 iunie 2020, ora 16:46,
LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL
LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL

Liga 1 se poate transforma peste doi ani. Apelurile făcute de Gică Hagi și Dan Petrescu au fost auzite, iar oficialii LPF iau în calcul o schimbare a actualului format al competiției interne.

Foștii componenți ai Generației de Aur s-au pronunțat nu o dată pentru revenirea la 18 echipe în prima divizie. Iar organismul care se ocupă de organizarea Ligii 1 a  precizat că o schimbare nu este deloc exclusă.

E posibil ca din 2022 să vedem o ligă cu 16, sau, de ce nu, cu 18 echipe. Dacă va crește calitatea meciurilor din Liga 1, vom ajunge la acest sistem clasic tur-retur pe care îl vedem la marile campionate și să trecem de acest sistem care este ca orice lucru în viață: provizoriu și supus schimbării”, a declarat Justin Ștefan, secretarul general al LPF.

Liga 1 se joacă în sistem play-off / play-out din stagiunea 2015-2016. Atunci s-a renunțat la sistemul cu 18 echipe folosit în Liga 1 din 2006. În ultimele săptămâni, au existat propuneri pentru o revenire la vechiul format încă din această vară, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus. LPF a respins până acum orice variantă de acest gen.

CITEȘTE ȘI –>> Anunțul care îi va bucura pe fanii Craiovei! Imaginile care vor apărea în tribunele de pe Oblemenco vineri seară

 

modificare18 echipeLPFsistem competiționaljustin stefan