Transferul anului în fotbalul românesc! Ianis Hagi la FCSB? Ce a declarat Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 ianuarie 2020, ora 21:18,
ianis-hagi-genk
ianis-hagi-genk

Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Ianis Hagi la FCSB.

Internaționalul român nu este titular la campioana Belgiei, iar pentru prima oară în acest sezon, tânărul fotbalist nu a prins lotul pentru un meci al echipei sale. 

Înainte de transferul în Belgia, Ianis a fost ofertat de Becali, însă atât el, cât și Gică Hagi, au decis că Genk este cea mai bună variantă.

Internaționalul român nu a impresionat în afară, iar patronul FCSB a amintit de oferta pe care i-a făcut-o ”Regelui”: 3 milioane de euro și o clauză prin care Ianis ar fi fost titular în fiecare meci.

„Să-l împrumut pe Ianis Hagi? Ianis e un jucător prea valoros ca să mă pot băga eu. Se supără Gică. Eu i-am spus lui Hagi că îi dau 3 milioane şi scriem în contract că joacă titular.

Dacă făceam aşa, în doi ani pleca pe 30-40 de milioane la o echipă mare. Acum nu ştiu. Asta spune totul despre părerea mea despre Hagi. Păi el e machedon, e băiat cuminte” a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

gigi-becali

6 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis, potrivit transfermarkt.com.

În actualul sezon, internaționalul român a bifat 14 apariții pentru Genk în campionat, reușind să înscrie 3 goluri.

De asemenea, fiul ”Regelui” a bifat 5 prezențe și în grupele Ligii Campionilor pentru belgieni.

ianis hagi

Citește și Becali a dezvăluit tot! Ofertă de milioane de euro pentru ”perla” FCSB-ului

liga 1ianis hagigigi becalideclaratii