Lovitură grea pentru Adrian Petre: „Va renunța la o sumă mare de bani pentru a juca la UTA”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 februarie 2021, ora 16:43,
adi petre
adi petre

Adi Petre (22 ani) a revenit în Liga 1, după împrumutul la formația din Serie B, Cosenza!

Atacantul a semnat un contract valabil până în vara anului 2022 cu nou-promovata UTA Arad, astfel că acesta se va întoarce acasă după mai mulți ani. Fostul atacant al celor de la FCSB are șanse foarte mari să debuteze în partida din următoarea etapă a arădenilor, programată duminică, contra celor de la Hermannstadt.

Bogdan Apostu a confirmat mutarea lui Adrian Petre la „Bătrâna Doamnă” și spune că fostul atacant al celor de la FCSB va avea un salariu mult mai mic decât cel de la formația roș-albastră.

„Va veni Adrian Petre la UTA. Nu vreau să vorbesc prea mult, pentru că nu e jucător reprezentat de mine, dar știu că va veni. Va aduce un plus la echipă, are un talent incontestabil.

adi-petre-fcsb

Dacă ne raportăm la situația lui, sincer vorbind, el are mai mare nevoie de UTA decât are nevoie UTA de el. UTA îi întinde o mână de ajutor. E profesionist, un băiat de mare caracter, iubește această echipă.

Citește și EXCLUSIV | Craiova și-a luat antrenor pentru titlu: “Lipsește doar semnătura lui”

Visurile nu se pot cuantifica în bani. El va renunța la o sumă foarte mare de bani pentru a juca la UTA. Aradul nu îi poate plăti un astfel de salariu. Adi Petre va veni din postura de jucător liber de contract, după cum a spus-o și Gigi Becali, nu îi va activa al doilea contract” a declarat Bogdan Apostu, după meciul Academica Clinceni – UTA Arad 0-3.

15.000 de euro pe lună încasa Adrian Petre la formația finanțată de Gigi Becali.

800.000 de euro este cota de piață a atacantului, potrivit Transfermarkt.com. De-a lungul perioadei în care a îmbrăcat tricoul roș-albaștrilor, Petre a bifat 15 apariții și a marcat 3 goluri.

În Italia, la Cosenza, Petre nu a marcat niciun gol în campionat în cele 7 apariții. Atacantul a oferit o pasă de gol în Cupă, în victoria cu Monopoli, scor 2-1.

Citește și Gigi Becali a confirmat mutarea lui Denis Haruț la FCSB: “A semnat băiatul, gata”

Adi Petreuta aradrealitatealiga 1bogdan apostufcsb